Ingredient reference
Anghinare
Cynara scolymus · Asteraceae
Native range
Regiunea mediteraneana, cultivata comercial in sudul Bulgariei (campia Traciei)
Part used
Frunze
Key compounds
Cynarin, Chlorogenic acid, Luteolin glycosides, Sesquiterpene lactones
Traditional use
Folosita in herbalismul mediteranean inca din antichitatea greaca si romana pentru sustinerea digestiei si ficatului
Ce este anghinarea?
Anghinarea (Cynara scolymus) este o planta perenata mare, asemanatoare cu scaiul, din familia Asteraceae — aceeasi familie botanica ca armurariul, papadiile si brusturele. Majoritatea oamenilor cunosc anghinarea ca leguma culinara: capitulul floral imatur sau 'globul' este gatit la abur, fiert sau la gratar, iar bazele carnoase ale bracteelor (frunzele de pe farfuria cu anghinare) sunt consumate. Dar in herbalismul european, frunzele propriu-zise ale plantei — frunzele bazale mari, adanc lobate, argintiu-verzui care cresc de pe tulpina — sunt cele care au fost folosite timp de secole, nu capitulul floral comestibil.
Distinctia dintre frunza si capitulul floral este importanta deoarece compusii bioactivi care au atras interesul fitochimistilor — acizii cafeoilchinici precum cinarina si acidul clorogenic, flavonoidele inclusiv glicozidele de luteolina si lactonele sesquiterpenice — sunt concentrati in frunze. Capitulul floral care ajunge pe masa este in principal fibra si apa. Cand eticheta unui supliment indica 'extract de frunza de anghinare', inseamna specific un extract din frunzele bazale, nu globul culinar.
Cynara scolymus este originara din bazinul mediteranean si creste salbatic in sudul Europei, Africa de Nord si Orientul Apropiat. Este o planta robusta care poate atinge 1,5 pana la 2 metri inaltime, cu o tulpina centrala groasa si frunze bazale mari, arcuite, care pot avea pana la un metru lungime. Cunoscuta 'inima de anghinare' este mugurul floral imatur; daca este lasata sa infloreasca, se deschide intr-o floare de scai violet-albastru izbitor, foarte atractiva pentru polenizatori. Planta prefera climatul cald si uscat cu sol bine drenat — conditii care fac coasta mediteraneana si campia Traciei din sudul Bulgariei regiuni ideale de cultivare.
Unde creste anghinarea?
Anghinarea este originara din vestul si centrul Mediteranei — de la Peninsula Iberica prin sudul Frantei, Italia, Grecia si pana la regiunile de coasta din Africa de Nord si estul Mediteranei. Forme salbatice de Cynara (complexul de cardon) cresc inca in intregul areal, in special pe versanti stanccosi, pe campuri abandonate si de-a lungul drumurilor unde solul este uscat si calcaros.
Cultivarea comerciala a anghinarii pentru alimente este dominata de Italia, Spania, Franta, Egipt si Argentina. Dar anghinarea este de asemenea cultivata pentru industria extractelor herbale in regiuni unde climatul cald si uscat produce frunze cu o concentratie ridicata de compusi fenolici. In Bulgaria, anghinarea este cultivata comercial in campia sudica a Traciei — una dintre cele mai calde si mai fertile zone agricole din tara, situata intre lanturile muntoase Sredna Gora si Rodopi. Campia Traciei are un climat tranzitoriu continental-mediteranean cu veri calde si uscate si ierni blande, care se potriveste perfect anghinarii.
Frunzele de anghinare bulgare sunt de obicei recoltate vara, cand continutul fenolic atinge varful, si uscate la temperaturi scazute (sub 40 de grade Celsius) pentru a pastra cinarina, acidul clorogenic si alti compusi sensibili la caldura. Aceasta uscare la temperaturi joase este importanta deoarece cinarina este predispusa la degradare la temperaturi mai ridicate, iar calitatea extractului final depinde direct de cat de bine a fost conservat materialul brut de frunze.
Istoria anghinarii in herbalism
Anghinarea are una dintre cele mai lungi istorii documentate dintre orice planta mediteraneana folosita atat in alimentatie, cat si in medicina traditionala. Grecii antici cunosteau un scai cultivat pe care il numeau 'kinara' sau 'cynara' — originea probabila a numelui de gen modern. Teofrast l-a mentionat in Cercetarea sa asupra Plantelor (circa 300 i.Hr.), si era cultivat in gradinile de bucatarie grecesti alaturi de alte plante si legume.
Romanii au extins semnificativ cultivarea si utilizarea anghinarii. Pliniu cel Batran a descris-o in Istoria Naturala (circa 77 d.Hr.) si a notat atat aplicatiile sale culinare, cat si medicinale. Scriitorul roman Columella, in manualul sau agricol De Re Rustica, a dat instructiuni detaliate pentru cultivarea anghinarii. Romanii o considerau atat un aliment de lux — conservau inimi de anghinare in miere si otet — cat si un remediu digestiv. Medicii romani recomandau preparate de anghinare pentru afectiuni digestive si pentru ceea ce descriau ca 'flux biliar lent' — un concept care a persistat in medicina herbala europeana medievala.
Utilizarea medicinala a frunzelor de anghinare a continuat prin Europa medievala si pana in Renastere, unde a aparut in farmacopeele si textele de plante ale secolelor XVI si XVII. Medicii italieni si francezi au folosit pe scara larga preparate din frunze de anghinare pentru sustinerea digestiei, iar tonicele franceze 'cynara' au devenit o categorie recunoscuta de preparate herbale. Pana in secolul al XIX-lea, au fost intreprinse primele izolari chimice ale cinarinei, punand bazele intelegerii fitochimice care sta la baza extractelor moderne de frunze de anghinare.
Fitochimie: ce contine frunza de anghinare?
Profilul bioactiv al frunzei de anghinare este dominat de trei clase principale de compusi: acizi cafeoilchinici, flavonoide si lactone sesquiterpenice. Impreuna, aceste clase sunt responsabile pentru amareala caracteristica a preparatelor din frunze de anghinare si formeaza baza pentru standardizarea extractelor de frunze de anghinare in industria suplimentelor.
Acizii cafeoilchinici sunt cei mai abundenti compusi fenolici din frunzele de anghinare. Acidul clorogenic (acidul 5-cafeoilchinic) este singurul compus cel mai prevalent, prezent in concentratii semnificativ mai mari decat in majoritatea celorlalte plante utilizate frecvent. Cinarina (acidul 1,3-dicafeoilchinic) este compusul cel mai strans asociat cu anghinarea — a fost izolata pentru prima data din frunze de anghinare la mijlocul secolului al XIX-lea si ramane compusul marker primar folosit pentru standardizarea extractului. Desi mai putin abundenta decat acidul clorogenic, cinarina este semnul distinctiv traditional al frunzei de anghinare si compusul in jurul caruia este construita cea mai mare parte a literaturii fitofarmacologice istorice.
Fractia flavonoida a frunzei de anghinare este dominata de luteolina si glicozidele sale — in principal luteolina-7-O-glucozida (cinarozida) si luteolina-7-O-rutinozidul (scolimozidul). Luteolina este o flavona vegetala larg studiata, gasita in multe legume si plante, dar frunza de anghinare este una dintre cele mai bogate surse alimentare. Lactonele sesquiterpenice — in principal cinaropicrina si compusi inruditi — sunt responsabile pentru o mare parte din amareala intensa a preparatelor din frunze de anghinare. Aceste principii amare fac parte din grupul mai larg al 'compusilor amari' pe care traditia herbala europeana i-a asociat de mult timp cu functia digestiva.
Cum este folosita frunza de anghinare astazi
Extractul de frunze de anghinare este larg disponibil ca supliment alimentar in toata Europa. Se vinde sub forma de capsule, tablete, tincturi lichide si extracte uscate standardizate. Majoritatea suplimentelor moderne cu frunze de anghinare sunt standardizate la continutul de acizi cafeoilchinici (de obicei exprimat ca echivalenti de cinarina sau acid clorogenic), desi standardizarea exacta variaza intre producatori.
In formula HerbaWave Liver Wellness, extractul de frunze de anghinare este inclus in cantitate de 150 mg pe portie alaturi de armurariu (400 mg), papadie (150 mg) si radacina de brusture (150 mg). Aceasta combinatie reflecta abordarea traditionala europeana de a combina mai multe 'plante amare pentru ficat' intr-o singura formula, fiecare contribuind cu un profil diferit de compusi. Frunza de anghinare furnizeaza fractia de cinarina si acid clorogenic, in timp ce armurariul contribuie cu complexul de silimarina, papadiile aduce lactone sesquiterpenice si inulina, iar radacina de brusture adauga propriul sau profil de arctiopicrina si polifenoli.
Dincolo de suplimente, extractul de frunze de anghinare apare in lichiorurile si aperitivele herbale traditionale europene — cel mai faimos fiind 'Cynar' italian, care este denumit direct dupa planta. Utilizarea bitterilor de anghinare ca digestiv inainte de masa este adanc inradacinata in cultura culinara italiana si franceza si ilustreaza modul in care aceiasi compusi amari care intereseaza fitochimistii moderni au fost apreciati in traditia populara timp de secole. In unele tari europene, ceaiul de frunze de anghinare este de asemenea consumat ca infuzie zilnica de plante.
Siguranta si consideratii
Extractul de frunze de anghinare este in general bine tolerat cand este luat in dozele suplimentare tipice. Cele mai frecvent raportate efecte secundare in literatura publicata sunt simptome gastrointestinale usoare si tranzitorii — inclusiv balonare, flatulenta si disconfort gastric usor — care tind sa se rezolve de la sine. Aceste efecte sunt in concordanta cu ceea ce ar fi de asteptat de la un extract herbal amar concentrat si nu sunt de obicei un motiv de ingrijorare.
Persoanele cu alergii cunoscute la plante din familia Asteraceae (Compositae) — cum ar fi ambrozia, margaretele, galbenelele, crizantemele sau armurariul — ar trebui sa fie precaute cu anghinarea, deoarece reactivitatea incrucisata este teoretic posibila. Oricine are in istoric obstructie a cailor biliare sau calculi biliari ar trebui sa consulte un medic inainte de a lua suplimente cu frunze de anghinare, deoarece compusii amari pot stimula teoretic productia de bila.
Suplimentele cu frunze de anghinare nu sunt in general recomandate in timpul sarcinii sau alaptarii — nu din cauza unor daune identificate, ci din cauza cercetarilor insuficiente pentru a confirma siguranta in aceste populatii. Ca in cazul tuturor suplimentelor herbale, orice persoana care este insarcinata, alapteaza, planuieste sa ramana insarcinata sau ia medicamente prescrise ar trebui sa consulte medicul inainte de a incepe orice supliment nou.
Frequently asked questions
Care este diferenta dintre frunza de anghinare si inima de anghinare? ▾
Inima de anghinare este mugurul floral imatur al plantei — leguma comestibila pe care o gasiti in bucatarie. Frunza de anghinare, in context herbal, se refera la frunzele bazale mari ale plantei (frunzele argintiu-verzui care cresc de pe tulpina). Compusii bioactivi — cinarina, acidul clorogenic, glicozidele de luteolina si lactonele sesquiterpenice — sunt concentrati in frunze, nu in capitulul floral comestibil. Cand eticheta unui supliment spune 'extract de frunza de anghinare', inseamna frunzele bazale.
Ce este cinarina si de ce este importanta? ▾
Cinarina (acid 1,3-dicafeoilchinic) este un acid cafeoilchinic care a fost izolat pentru prima data din frunze de anghinare la mijlocul secolului al XIX-lea. Este compusul cel mai strans asociat cu anghinarea in literatura fitochmica si markerul primar folosit pentru standardizarea extractelor de frunze de anghinare. Desi acidul clorogenic este de fapt mai abundent in frunzele de anghinare, cinarina a fost istoric compusul care a definit utilizarea traditionala a preparatelor din frunze de anghinare in herbalismul european.
Are anghinarea vreo mentiune de sanatate aprobata de EFSA? ▾
In prezent nu exista o mentiune de sanatate aprobata specific de EFSA pentru Cynara scolymus (anghinare). Este tratata ca o planta utilizata traditional in reglementarea suplimentelor UE — utilizarea sa istorica este bine documentata, dar cadrul de reglementare necesita date moderne din studii clinice pentru mentiuni de sanatate specifice, iar frunza de anghinare nu a primit inca o mentiune aprobata. Multe produse care includ anghinare poarta in schimb mentiuni EFSA pentru alte ingrediente din formula, cum ar fi colina, care are o mentiune aprobata pentru contributia la functia normala a ficatului.
De unde provine anghinarea din HerbaWave Liver Wellness? ▾
Extractul de frunze de anghinare din Liver Wellness provine din anghinare cultivata comercial in campia sudica a Traciei din Bulgaria. Campia Traciei are un climat cald, tranzitoriu continental-mediteranean, care este potrivit pentru cultivarea anghinarii, iar frunzele sunt recoltate vara si uscate la temperaturi scazute (sub 40 de grade Celsius) pentru a pastra cinarina, acidul clorogenic si alti compusi fenolici.
Pot lua extract de frunze de anghinare impreuna cu medicamente? ▾
Nu se cunoaste ca extractul de frunze de anghinare sa aiba interactiuni medicamentoase semnificative la dozele suplimentare tipice, dar oricine ia medicamente eliberate pe baza de reteta — in special anticoagulante, statine sau medicamente metabolizate de ficat — ar trebui sa consulte medicul inainte de a incepe orice supliment herbal nou. Aceasta este o precautie generala care se aplica tuturor produselor herbale, nu un risc specific identificat cu anghinarea.
Este frunza de anghinare acelasi lucru cu extractul de anghinare? ▾
Nu exact. 'Frunza de anghinare' se refera la frunzele crude uscate ale plantei, in timp ce 'extractul de frunze de anghinare' este un preparat concentrat realizat prin extragerea compusilor bioactivi din frunzele uscate folosind apa sau un amestec apa-etanol. Extractul contine o concentratie mai mare de cinarina, acid clorogenic si alti compusi pe gram decat frunza cruda. Majoritatea suplimentelor folosesc forma de extract mai degraba decat simpla frunza uscata macinata, deoarece extractul standardizat ofera o doza mai consistenta si mai previzibila a compusilor cheie.
De cat timp este folosita anghinarea in medicina traditionala? ▾
Utilizarea documentata a anghinarii in medicina mediteraneana se intinde pe peste 2.000 de ani. Grecii antici o cultivau si Teofrast a descris-o in jurul anului 300 i.Hr. Romanii — in special Pliniu cel Batran (circa 77 d.Hr.) si Columella — au scris pe larg despre utilizarile sale culinare si medicinale. Traditia a continuat prin herbalismul european medieval, farmacopeele italiene si franceze din Renastere si pana in era moderna. Frunza de anghinare este una dintre cele mai vechi plante herbale europene utilizate continuu.
Care este diferenta dintre anghinare si armurariu? ▾
Atat anghinarea (Cynara scolymus), cat si armurariul (Silybum marianum) apartin familiei Asteraceae si ambele au o lunga istorie in herbalismul european ca 'plante pentru ficat', dar sunt plante diferite cu profile diferite de compusi activi. Frunza de anghinare contine acizi cafeoilchinici (cinarina, acid clorogenic), glicozide de luteolina si lactone sesquiterpenice. Semintele de armurariu contin complexul de silimarina — un grup de flavonolignani inclusiv silibina A si B. Se folosesc parti diferite ale plantei (frunze pentru anghinare, seminte pentru armurariu), iar compusii sunt chimic distincti. Sunt adesea combinate in formulele traditionale europene tocmai pentru ca profilele lor de compusi sunt complementare, nu suprapuse.
